Ciocolata are gust de dor de tine 

Nici bine nu a aterizat avionul ăsta și oamenii deja se înghesuie să iasă, de parcă le-au luat foc scaunele. Zâmbesc spre tine, tu dai din cap a exasperare privind agitația lor. 

Ieșim din aeroport, eu simt peste tot furnicăturile alea de plăcere– urmează să vedem un oraș nou, avem 3 zile de umplut cu muzee, mâncare locală, plimbări pe străzi. Țopăi pe peron cât așteptăm trenul spre oraș. Îți râd ochii, mă săruți fugar pe buze. Eu am făcut un plan pentru escapada asta, dar știm amândoi că ne putem abate oricând de la el. 

Prin oraș, mă ții de mână, mereu în stânga ta. Descoperim vitrine și peisaje urbane. Explorăm și descoperim împreună. Luăm masa – tu bei o bere IPA, eu una tip gose. Testăm bucătăria locală. Glumim, analizăm oamenii din jurul nostru, ne imaginăm cum ar fi să locuim acolo – într-un palat muzeu sau în apartamentul ăla cald pe care-l vedem din camera de hotel. 

Suntem perfect compatibili la partea asta de călătorii – și știm amândoi cât de important e asta. Am călătorit cu prieteni, și de-ai tăi, și de-ai mei,  și de fiecare dată ne doream să nu o fi făcut, ne stricau tot cheful. 

”Haha, ia uite ciocolata asta cu fistic, pare ceva ce ai mânca tu!” 

Mă întorc zâmbind spre tine, dar tu nu ești lângă mine. Schimb zâmbetul pe unul mai trist :  iar m-am plimbat cu tine în gânduri, nu lângă mine. Pun ciocolata la loc, sigur ți-ar fi plăcut, e d-aia amăruie cu fistic prăjit întreg. Mie nu-mi place așa tare, are gust de dor de tine.