Numele meu este Marius și sunt șofer pe comunitate. Asta înseamnă că am un camion, cu care mă plimb din țară în țară, transportând diverse obiecte, materiale sau colete. Am început acest job pentru că nu puteam să îmi găsesc rostul în țară. La 22 de ani știam doar că îmi place să conduc și să călătoresc, iar asta m-a făcut să aleg un loc de muncă unde să le pot îmbina pe amândouă. Acum am 27, ceea ce înseamnă că de 5 ani mănânc, dorm și locuiesc în camion. La început mi-a fost foarte greu. Eram mereu departe de casă, de familie, de prieteni. Nu știam niciodată când îi voi revedea. Vorbeam cu ei destul de rar, pentru că în majoritatea timpului conduceam. Cea mai grea parte a fost când mi-am dat seama că ratez toate momentele importante din viața lor. Am ratat majoratele ambilor mei frați, nunta de argint a părinților mei și înmormântarea bunicului. Și oricât de mult mi-ar plăcea ceea ce fac, este o muncă grea și obositoare, care vine la pachet cu multă tristețe și dor. În toamna anului 2019 trebuia să preiau un pachet din Londra și să îl duc în Paris, însă pentru că începuse weekendul, aveam două zile de vizitat înainte de plecare. Atunci am descoperit instalația „Mi-e dor de tine”. Am stat și am privit-o pentru câteva minute, timp în care am enumerat în minte toate persoanele de care mi-e dor, de la părinți și frați, la prieteni sau chiar bunicii, cei care nu mai sunt printre noi acum. I-am sunat imediat pe ai mei, printr-un video call, să le arăt și lor ce se află în fața mea și să le spun cât de mult îmi lipsesc. Am ajuns să plângem împreună la telefon și să ne conectăm atât de puternic, așa cum probabil niciodată nu s-a mai întâmplat până atunci.